vineri, 5 decembrie 2008

S-A STINS ANCA

Conform Realitatea TV, solista Anca Parghel a încetat din viaţă în această dimineaţă la Spitalul Judeţean din Timişoara, după ce a fost diagnosticată cu cancer ovarian. Ea fusese internată în cursul zilei de joi, fiind în stare terminală, cu metastaze generalizate.

Solista Anca Parghel a ajuns la spitalul din Timişoara după ce, în urmă cu puţin timp, se internase într-o clinică de terapie naturistă şi medicină alternativă din Belgrad. Decizia de a pleca la Belgrad a fost luată la sugestia unei clinici specializate din Târgu Mureş. Clinica din străinătate era considerată ultima speranţă a artistei în lupta cu cancerul.

Diagnosticată cu un cancer ovarian, după ce a avut şi cancer la sân, artista spera că terapiile alternative o vor ajuta să învingă boala.

Dorel Săndesc, şeful secţiei de terapie intensivă a spitalului din Timişoara a declarat că Anca Parghel fusese internată joi şi a murit la câteva ore de la internare. "Artista a fost internată la spitalul din Timişoara în cursul zilei de joi, în stare terminală, cu metastaze generalizate. În cursul internării a beneficiat doar de un tratament paleativ, care nu avea alte scopuri decât calmarea durerii. A decedat la câteva ore de la internare", a spus doctorul Săndesc.

DUMNEZEU S-O ODIHNEASCA!

4 comentarii:

Mana888 spunea...

DUMNEZEU s-o odihneasca! Trist, f trist...s-a mai pierdut o voce adevarata!
Intamplare sau nu, chiar ieri ascultand piesa Brasil, ma gandeam daca se simte mai bine, caci nu se mai auzise nimic la tv de ea.Iar in aceasta dimineata sa citesc pe avatarul cuiva ca s-a stins din viata!
...................................

real si ireal spunea...

Pacat, pacat ca unor oameni ca ea le este dat sa se chinuie, pacat ca inca nu stim sa tinem sub control si sa vindecam acesta boala...D-zeu sa o odihneasca in pace!!!Era o forta si mi-am dorit sa o vad ca invinge.

Constantin Manoliu aka Huck spunea...

Mare si cruda pierdere.Dumnezeu s-o odihneasca!

cristinica spunea...

Tara asta a mai pierdut un adevarat talent si un om minunat...Dumnezeu s-o odihneasca!